Obţinerea
unei electrocardiograme presupune următoarele trei elemente:
1.
Electrocardiograful
2.
Animalul de examinat
3.
Înregistrarea propriu-zisă.
Electrocardiograful
Electrocardiograful
este un aparat care preia microcurenţii
electrici cardiaci transmişi la nivelul
pielii, îi amplifică şi îi transformă într-o curbă grafică.
În
acest sens, electrocardiograful conţine
următoarele elemente:
-
captatori
-
electrocardiograful propriu-zis
(amplificatorul)
-
dispozitivul de vizualizare şi
înregistrare grafică a electrocardiogramei
CAPTATORII sunt de mai multe tipuri: plăcuţe metalice care se ataşează la piele
(de uz uman); ace metalice intradermice folosite mai ales în cursul
intervenţiilor chirurgicale şi cleştişori tip aligator folosiţi în medicina
veterinară.
Prinderea
captatorilor impune ca pielea animalului să fie tunsă (nu e obligatoriu) şi
umezită cu soluţie apoasă, alcoolică sau salină în scopul captării mai bine la
piele a captorului şi a transmiterii optime a biocurentului. Pentru aceasta se
mai poate folosi şi gelul utilizat la examenul ecografic.
Captatorii
sunt metalici şi trebuie ca prinderea lor la piele să nu producă durere
pacientului.
CABLURILE de legătură între aparat şi
captatori constau dintr-un cablu unic, o casetă de legătură şi cablurile pentru membre şi derivaţiile
precordiale. Cablurile pentru membre se termină printr-o mufă colorată, în
funcţie de membru la care urmează a fi ataşată. În general, culorile pentru
membre sunt: roşu – membrul anterior drept, galben – anterior stâng, verde –
posterior stâng şi negru (cablul „indiferent” cu rol în stabilizarea traseului
electric) – membrul posterior drept. Acest captator se poate prinde la nevoie
şi în alte părţi ale corpului dar în afara „triunghiului” format din ceilalţi
trei captatori. În afară de culoare, mufele au inscripţionate pe ele şi litere,
respectiv: „aR” (anterior drept, „arm right”), „aL” („left”), „fL” şi „fR”
(posterior stâng/drept, respectiv foot
left/right). Mufele pentru derivaţiile precordiale sunt colorate divers
şi au inscripţionate pe ele iniţialele derivaţiilor de la om (există şi
electrocardiografe cu un singur cablu pentru derivaţiile precordiale, cablul
mutându-se de la un captator la altul, în funcţie de derivaţie).
Atenţie ! culorile menţionate (roşu, galben, verde şi negru) nu sunt culori
standard, de aceea trebuie avută grijă la literele de pe mufe sau la
inscripţionările de pe aparat.
ELETROCARDIOGRAFUL este un amplificator care preia microcurenţii cardiaci transmişi la
piele, îi amplifică şi îi transformă într-o curbă grafică sau
electrocardiogramă. Electrocardiograma poate fi vizualizată pe ecranul
electrocardiografului (sau printr-un cablu, pe monitorul calculatorului) sau pe
hârtie termosensibilă.
Electrocardiograful
prezintă mai multe dispozitive (butoane/comutatoare):
-
dispozitivul pornit/oprit;
-
dispozitivul de pornire a hârtiei
termosensibile;
-
comutatoare de schimbare a
derivaţiilor;
-
comutator de schimbare a vitezei
de rulare a hârtiei: 25, 50 sau 100 mm/sec (mai există şi viteza de 5 mm/sec –
viteză de „monitorizare electrocardiografică”)
-
comutator de schimbare a curbei
etalon: 5 – 10 sau 20 mm/mV
-
butoane diverse: de reglare a
amplitudinii milivoltului, a modificării datei şi orei, butoane de introducere
a diverselor informaţii (mascul/femelă, număr de înregistrare etc.), filtre
electrice ş.a.
Electrocardiografele
pot înregistra o singură derivaţie electrocardiografică sau mai multe derivaţii ECG simultan (3 sau 6
derivaţii). Pentru o interpretare
corectă a electrocardiogramei, în special al axului electric, este
util un electrocardiograf cu mai multe canale simultane (de preferat).
Unele
electrocardiografe prezintă şi un monitor, aceste aparate fiind mult mai utile
în medicina veterinară din următoarele considerente:
-
electrocardiograma poate fi
vizualizată fără a se face şi o înregistrare grafică (în condiţiile normale);
-
vizualizarea în prealabil a
electrocardiogramei pe monitor determină
o economie de hârtie ECG (hârtia nu se porneşte decât în momentul când traseul
electric este optim de înregistrat, fără artefacte electrice);
-
acest tip de aparat (cu monitor)
poate fi folosit şi în cursul intervenţiilor chirurgicale, situaţie când este
necesară doar monitorizarea activităţii cardiace.
Mai
trebuie făcută o precizare, nu există electrocardiografe veterinare sau
„umane”, acelaşi aparat putând fi folosit atât la om cât şi la animale,
„diferenţa”dând-o doar tipul captatorului (la om există plăcuţe metalice,
plăcuţe ce nu se folosesc uzual în medicina veterinară – necesită tunderea şi
raderea pielii la locul aplicării). Există în schimb electrocardiografe care
prezintă un „soft” veterinar, soft ce
permite o interpretare automată a datelor electrocardiogramei. Personal
am întâlnit frecvent astfel de aparate (care sunt mai scumpe decât
electrocardiografele uzuale) dar în cele mai multe cazuri interpretarea trebuie
făcută tot pe baza interpretării traseului electric.
Pacientul sau animalul de examinat
Animalele
mici (câine şi pisică) se examinează în decubit lateral iar animalele de talie mare (cabaline,
bovine, ovine ş.a.) în poziţie patrupodală.
La
câine şi pisică, poziţia standard este în decubit lateral, dar dacă pacientul
refuză această poziţie se poate examina şi în poziţie patrupodală. În schimb,
în această ultimă situaţie calcularea exactă a axului electric cardiac nu
corespunde realităţii, pentru acest indicator ECG fiind necesară culcarea
pacientului pe o parte.
Aici
trebuie făcută o menţiune şi anume faptul că inima nu este fixată ferm la
stern. Acest fapt face ca schimbarea poziţiei corpului să schimbe şi poziţia
inimii în torace cu modificarea axului electric cardiac.
În
mod normal animalul se examinează în stare de veghe de cele mai multe ori
nefiind necesară tranchilizarea acestuia (v.a.). În cazul tranchilizării
trebuie avut în vedere faptul că în cele mai multe cazuri, drogurile determină
fie o tahicardie fie o bradicardie, multe aritmii cardiace „normalizându-se” în
momentul modificării semnificative a
frecvenţei cardiace.
În
cazul examinării în stare de veghe există posibilitatea ca stresul să determine
o tahicardie sinusală, tahicardie ce va fi avută în vedere în cursul
interpretării electrocardiogramei. Dar de cele mai multe ori, de la ridicarea pe
masa de examinat până la realizarea electrocardiogramei trece un timp
semnificativ (anamneză, examen clinic) care
face ca pacientul să se obişnuiască cât de cât cu mediul.
Realizarea practică a electrocardiogramei
După
suirea animalului pe masa de consultaţie şi examinarea acestuia, se explică
calm proprietarului paşii ce urmează a fi efectuaţi.
Locul
de aplicare a captatorilor (membrele în dreptul regiunii cotului) se umectează
fie cu o soluţie salină fie cu o soluţie alcoolică, unii autori recomandând şi
utilizarea gelului de ecografie. Umectarea pielii este necesară pentru o
transmitere mai bună a biocurenţilor.
Ulterior
se aplică captatorii de tip aligator. Aceşti captatori specifici medicinii
veterinare nu provoacă durere (ca în
cazul cleştilor tip aligator folosiţi la
electricitate) pentru aceasta netrebuind să strângă prea tare pielea dar nici
să fie prea moi şi să cadă în cursul examenului clinic.
După
prinderea captatorilor se fixează mufele cablurilor electrocardiografului.
Atenţie ! schimbarea mufelor de la un membru la altul (altă poziţie decât cea
standard) vor determina erori grave de
diagnostic.
După
„fixarea” pacientului la electrocardiograf urmează următorii paşi:
-
se porneşte electrocardiograful;
-
se verifică curba etalon la 1 mV =
10 mm;
-
se verifică viteza de rulare a
hârtiei (25 sau 50 mm/sec în funcţie de examinator, personal prefer viteza de
25 mm/sec);
-
se porneşte electrocardiograful
prin introducerea derivaţiilor membrelor. După vizualizarea pe monitor se poate
porni şi hârtia ECG;
-
examinarea ECG impune realizarea
tuturor derivaţiilor membrelor. În
situaţii aparte se pot înregistra şi derivaţiile precordiale;
-
durata de examinare/rulare a
hârtiei depinde de starea inimii; în
cazul unui examen de rutină a unui
animal clinic sănătos şi fără semne electrocardiografice, nefiind necesară
derularea unei cantităţi mari de hârtie, vizualizarea pe monitor a ECG este de
multe ori suficientă (este necesară şi imprimarea pe hârtie a ECG deoarece
acest fapt are rol în „liniştirea” proprietarului);
-
în cazul modificărilor ECG se examinează un timp mai mare şi se schimbă
amplitudinea milivoltului şi viteza de rulare a hârtiei. Astfel, un ritm rapid
cu modificări ale morfologiei undelor ECG (unde P sau R „crestate” impune o
viteză de rulare a traseului electric – monitor sau hârtia termosensibilă de 50
mm/sec. Acest fapt face ca undele să aibă un aspect mai „lărgit” cu
vizualizarea bună a modificărilor. La fel, un traseu electric cu undele foarte
ample (care nu au „loc pe hârtie”) impune reducerea amplitudinii traseului ECG
la 5 mm/milivolt. Situaţia inversă, microvoltajul traseului ECG impune dublarea
milivoltului la 20 mm/mV (figura 22).
Existenţa unor unde R
„crestate” a impus dublarea
vitezei de rulare a hârtiei la
5 mm/sec (săgeata). La această vitează de rulare a electrocardiogramei,
complexul QRS apare mai larg cu vizualizarea mai bună a tulburării de conducere
(R crestat). Valorile vitezei de rulare apar în partea de sus a traseului ECG:
25 mm/s respectiv 50 mm/s.
Reducerea deosebită a
amplitudinii undelor ECG a impus dublarea
amplitudinii traseului ECG la
20 mm/mV (pisică)
-
La sfârşit este necesară
individualizarea traseului electric prin trecerea pe hârtie (faţă dar mai ales
pe verso) fie a numărului din registru
de consultaţie fie a datelor pacientului. Şi nu în ultimul rând este necesară
menţionarea datei de examinare (necesară în cazul examinărilor în timp).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu