Axul electric cardiac

Pagina  principală

3. AXUL  ELECTRIC  CARDIAC

Determinarea axului electric cardiac este al treilea pas în interpretarea unei electrocardiograme, după calcularea frecvenţei şi a ritmului cardiac.

Impulsul electric porneşte din nodul sinusal, centrul de comandă al inimii fiind situat la nivelul atriului drept. Din acest centru stimulul electric se deplasează prin căile specifice de conducere spre apexul  cordului, reprezentat de vârful ventriculului stâng.

Drept urmare, unda de depolarizare difuzează prin inimă de la atriul drept spre ventriculul stâng, depolarizarea electrică fiind urmată de stimularea contracţiei fibrelor miocardice.

Calcularea axului electric cardiac constă în aprecierea direcţiei de propagare a stimulului electric prin inimă. Pentru a scoate în evidenţă direcţia activităţii electrice se utilizează noţiunea de „vector”. Vectorul reprezintă sensul stimulării (depolarizării) electrice a inimii. În „mod normal” am fi tentaţi să credem că vectorul urmează direcţia: Nod sinusal – Nod Atrioventricular – Fascicul His, respectiv direcţia vectorului s-ar suprapune pe direcţia septului interventricular.

Datorită faptului că masa miocardică a ventriculului stâng este mai dezvoltată decât masa musculară a ventriculului drept, activitatea electrică este mai mare în partea stângă a inimii. Acest fapt face ca vectorul cardiac să fie deplasat către ventriculul stâng.

Observaţie ! când se vorbeşte de axul electric cardiac, se calculează vectorul (sau axul electric) al masei ventriculare.  În unele situaţii  se poate calcula şi axul electric atrial.

Dacă vectorul cardiac este orientat de la  Atriul drept spre ventriculul stâng, la nivelul corpului, axul electric se îndreaptă de la braţul drept spre piciorul stâng (proiecţia axului electric la nivelul pielii).

Pentru a se calcula axul electric cardiac trebuie să vizualizăm pacienţii noştri similar cu situaţia din cardiologia omului, respectiv câinele sau pisica este privit de sus în jos, pacientul fiind plasat pe spate cu burta în sus – planul frontal. În această poziţie „trasăm” pe toracele animalului un cerc în interiorul căruia se află inima.

Fiziologic, axul electric la câine şi pisică se află la nivelul cadranului inferior dreapta (figura 95).

Dacă  vectorul electric are valori cuprinse în cadranul ventral stânga = deviaţie axială dreaptă (spre partea dreaptă a pacientului). În situaţia când vectorul electric este cuprins în cadranul drept superior vorbim de deviaţie axială stângă.

  

Figura 94. „Trasarea” unui cerc gradat la nivelul toracelui

Jumătatea superioară este „negativ” iar cea inferioară este „pozitiv”.

Figura 95. Vectorul cardiac la animalele de companie (câine şi pisică)

are valoarea între 0⁰ şi 90⁰ - 100⁰ 

Am văzut că axul electric este deviat uşor spre stânga axului longitudinal anatomic datorită faptului că  masa miocardică a ventriculului stâng este mai dezvoltată decât a ventriculului drept. Drept urmare, în cazul unei hipertrofii ventriculare stângi axul electric va fi deplasat mult spre stânga = deviaţie axială stânga.

Similar, în cazul hipertrofiei ventriculare drepte axul electric este deplasat spre dreapta (animalului), vorbindu-se în acest caz de o deviaţie axială dreaptă.

Până în acest loc am observat că hipertrofiile ventriculare deplasează axul electric spre ventriculul hipertrofiat.

A doua situaţie în care axul electric este deviat se întâlneşte mai frecvent în medicina omului şi mai rar în cardiologia veterinară, aceasta fiind reprezentată de infarctul miocardic.

Infarctul miocardic este reprezentat din punct de vedere electrocardiografic dintr-o zonă „inactivă electric”. Această „inactivitate electrică” va face ca axul electric să se deplaseze către  zona opusă infarctului: a) infarctul la nivelul ventriculului stâng va deplasa axul electric către dreapta; b) infarctul la nivelul ventriculului drept va orienta axul electric către ventriculul stâng.

Atenţie ! Infarctul miocardic nu reprezintă neapărat o zonă de necroză miocardică decelabilă morfopatologic. Există situaţii de infarct miocardic în care leziunile apar doar la nivel microscopic, macroscopic cordul apărând normal. Zona infarctizată este „inactivă electric” şi nu prezintă contracţie musculară.

Calcularea axului electric cardiac

Inima este examinată electrocardiografic (standard) cu ajutorul a 3 derivaţii bipolare şi 3 derivaţii unipolare ale membrelor.

Derivaţiile bipolare D₁, D₂ şi D₃ formează un triunghi în centrul căruia se află inima. Dacă cele trei laturi ale triunghiului vor fi glisate spre centru vom avea 3 linii intersectate la un unghi de 60⁰ .

Triaxul lui Bailey

- derivaţiile membrelor -

Un triax similar se obţine şi cu ajutorul derivaţiile unipolare ale membrelor  aVR, aVL şi aVF .

Triaxul lui Bailey

- derivaţiile unipolare ale membrelor -

În urma combinării celor două triax – uri se obţine dublul triax al lui Bailey.

Dublul triax al lui Bailey

Pentru aflarea valorii axului electric se calculează amplitudinea complexului ventricular în cel puţin două derivaţii. Ulterior, se fixează pe axa specifică  derivaţiei luate în calcul valoarea obţinută. Dacă complexul este pozitiv se trece pe axa specifică derivaţiei în partea pozitivă, dacă complexul este negativ, se trece valoarea obţinută în partea negativă.

După ce se fixează pe 2 axe, amplitudinea complexelor ventriculare, se ridică câte o perpendiculară până în momentul când cele două drepte se intersectează. Punctul obţinut din intersecţia celor două perpendiculare se uneşte cu centrul cercului şi se citeşte valoarea în grade la nivelul cercului. Valoarea obţinută reprezintă valoarea axului electric cardiac.

Axul electric cardiac – mod de calcul

Axul electric cardiac la câine se află plasat între 40⁰ şi 100⁰  (9, 12). La pisică intervalul normal de plasare al axului electric cardiac este mult mai mare, între 0⁰ şi +140⁰ (24) sau + 180⁰ (9).

Menţiuni:

1. S-a descris modul de calcul al axului electric cardiac. Când vorbim de axul electric cardiac se descrie axul electric al  depolarizării ventriculare. În acelaşi mod se calculează şi axul electric al undei P (depolarizarea atrială) sau al undei T (repolarizarea ventriculară), dar în majoritatea tratatelor se precizează doar axul electric cardiac (ventricular).

2. În esenţă, axul electric cardiac reprezintă poziţia inimii în torace. Ţinând cont că inima îşi schimbă orientarea în torace în funcţie de poziţia pacientului examinat, pentru calcularea axului electric trebuie ca examinarea ECG să se realizeze în poziţie standard. Poziţia standard la animalele mici (câine, pisică ş.a.) este în decubit lateral iar poziţia standard la animalele mari (cabaline, bovine, ovine) este în staţiune patrupodală.

3. Amplitudinea complexelor cardiace (în special complexul ventricular) se modifică pe parcursul aceleiaşi examinări ECG şi în funcţie de alte situaţii, cea mai frecventă fiind aceea a flexării capului pe gât. Această mişcare determină o compresiune a sinusului carotidian cu modificarea amplitudinii complexului ventricular. De aceea este bine ca să fie luate în calcul şi aceste situaţii; personal preferăm calcularea axului electric pe trasee ECG în care avem  2 sau mai multe derivaţii concomitente (electrocardiografe multi-canal).

4. În cazul când complexul ventricular are o undă negativă şi una pozitivă, se sumează amplitudinea celor 2 unde iar valoarea este plasată pe dreapta specifică derivaţiei luate în calcul în partea pozitivă sau negativă în funcţie de orientarea complexului ventricular (predominant pozitiv sau majoritar negativ).