Patologie diversă

Pagina principală

Diagnosticul ECG în diverse afecţiuni

Cardiopatia ischemică

Tulburări hidro – eletrolitice şi acido - bazice

Deshidratarea

Pacemaker cardiac

Cardiopatia ischemică

Infarctul miocardic acut secundar emboliei coronarelor este rară la animale. Cazurile de infarct miocardic sunt secundare endocarditei bacteriene, neoplaziilor, nefropatiilor severe, anemiei hemolitice, pancreatitei acute, CID (coagulare intravasculară diseminată), terapiei cu corticosteroide. Alte situaţii care pot determina infarct miocardic prin obstrucţie tromboembolică sunt: persistenţa canalului arterial, cardiomiopatia hipertrofică, staza sanguină atrială secundară fibrilaţiei atriale.

Ateroscleroza coronariană este rară la câine şi acompaniază hipercolesterolemia din hipotiroidismul sever sau diabetul zaharat. Cazuri de tromboză coronariană am întâlnit secundar intervenţiilor chirurgicale laborioase la animalele în vârstă.

Dacă la om infarctul miocardic se manifestă prin triada: undă S adâncă, supradenivelarea segmentului ST şi undă T negativă, la animale infarctul miocardic determină supradenivelarea segmentului ST şi aritmii severe.

Astfel, dacă infarctul miocardic (forma extremă a cardiopatiei ischemice) este rar diagnosticat la câine, cardiopatia ischemică se întâlneşte relativ frecvent în special în cardiomiopatia hipertrofică sau în tahicardiile cu frecvenţă ventriculară foarte mare. În cazul hipertrofiilor miocardice apare o creştere a  fibrelor musculare fără ca acest proces să fie însoţit şi de creşterea vascularizaţiei coronariene (microcirculaţia coronariană).

Tahicardia determină reducerea diastolei ventriculare, în această etapă având loc umplerea sanguină a arterelor coronare.

Ischemia miocardică se manifestă prin  modificări ale segmentului ST: supra – sau subdenivelări.

                                                    

                                                             Infarct miocardic la câine

Cardiopatie ischemică. Pe lângă HVS (3,7 mV) mai apar 2 ESV

Detaliu (cazul de sus) – subdenivelarea segmentului ST.

Linia punctată reprezintă linia izoelectrică

Diselectrolitemiile

Dezechilibrele electrolitice au repercusiuni asupra amplitudinii şi duratei componentelor ECG.

Modificările ECG consecutiv dezechilibrelor electrolitice

(după M. Seeling, 1972 cit. de Mărgineanu Octavia şi Miu N., 1984)

Dezechilibrele acido – bazice

 Acidoza metabolică se manifestă electrocardiografic prin creşterea amplitudinii undei T, aceasta devenind înaltă, ascuţită şi cu amplitudinea egală (frecvent) cu a undei R.

Alcaloza metabolică se manifestă electrocardiografic prin aplatizarea undei T.

Modificările electrocardiografice sunt rapide, amplitudinea undei T modificându-se imediat după apariţia/remedierea dezechilibrelor acido-bazice.

Creşterea amplitudinii undei T în acidoză metabolică. În a doua parte a traseului se observă reducerea amplitudinii undei T

(practic după al V-lea complex P-QRS-T).

Deshidratarea

Deshidratarea determină o reducere a conductibilităţii electrice a biocurenţilor cardiaci la piele, drept urmare având loc o îngroşare a liniei izoelectrice. În formele grave de deshidratare se poate observa şi o reducere a amplitudinii undelor ECG.

Îngroşarea liniei izoelectrice şi reducerea amplitudinii undelor ECG

în deshidratare acută

Stimulatorul cardiac – aspectul ECG

Aritmiile cardiace  cu frecvenţă intens scăzută (manifestate clinic) şi care nu răspund la terapia medicamentoasă pot beneficia de implantarea unui stimulator cardiac.

Implantarea stimulatorului cardiac se manifestă electrocardiografic prin prezenţa unui spike înaintea fiecărui complex QRS-T. Acest „spike” apare în urma impulsului emis de stimulator, impuls ce determină contracţia cardiacă (complexul QRS – T).

Sus: iniţial – ritm idioventricular.

Jos: implantarea de stimulator cardiac (Ciobănesc german, mascul, 12 ani)